Intre Doua Idealuri (17)
¶ Că religia este necesară, am arătat deja. Reformulez! Religia este indispensabilă! Preoții, însă, nu pot spune enoriașilor să fie credincioși doar pe jumătate. Ei le cer totul, în speranța că oamenii vor păstra o parte. Greșit! Când oamenii sesizează eroarea, abandonează totul. Religia, al cărei scop este să dea oamenilor o speranță și să construiască o etică socială, ar trebui să aibă în vedere, dacă nu o societate plauzibilă, măcar una cu o etică realistă. Majoritatea religiilor și-au imaginat și câte o cosmogonie. Iudaismul s-a molipsit și el ridicând în rang relația unui trib de evrei cu Sumerul, despre care am vorbit mai înainte. Dar chiar este nevoie de o cosmogonie? Mai este necesară ea în secolul XXI? Dacă da, am schițat în continuare nu chiar o cosmogonie, ci un punct de plecare. Când ne gândim la micro-cosmos, avem în vedere particule minuscule cu anumite caracteristici fizice. În macro-cosmos, particulele minuscule devin uriașe corpuri cosmice. Atât în micro-cosmos, cât și în macro-cosmos, particulele nu fac altceva decât să se învârtă unele în jurul altora. (Apropo, știți că Newton, cel care a descoperit legile gravitației, era un om extrem de credincios?) În acest mediu simplu, există însă viața atât de complexă pe care o cunoaștem pe planeta noastră. Explicația ciudățeniei este în mod evident lipsa noastră de informații. Cu cât ne îndepărtăm mai mult de mediul nostru, cu atât știm mai puțin. Dacă Universul este infinit, iubitul nostru glob pământesc este deci undeva pe această scară fără sfârșit. Particulele despre care vorbeam nu sunt însă independente. Ele fac parte din structuri mai mult sau mai puțin complexe, începând cu structura atomică. Atomii pot aparține unor substanțe minerale, dar pot fi și componente ale unor ființe, cum ar fi ficatul, inima, sau vreun os. Am putea acum să ne imaginăm Terra, cu tot ce se află pe ea, inclusiv prețioasele noastre ființe, ca pe o particulă din ficatul unei vietăți de rang superior. Am putea atunci să spunem că, așa cum eu sunt un fel de dumnezeu pentru un atom din ficatul meu, Terra este un atom din ficatul vietății de rang superior. Această viziune este extrem de simplificată, nu pentru că nu-l include pe dumnezeul biblic, ci pentru că în natură chiar există multiple structuri suprapuse despre care știm câte ceva, bănuim ceva despre altele și nu știm nimic despre cele mai multe. Undele herțiene, lumina, atracția magnetică și altele asemenea sunt doar exemple din categoria de mijloc. Pe unele știm să le folosim, chiar dacă nu le cunoaștem prea bine natura. Putem însă desprinde câteva idei. O primă consecință este aceea că ar fi bine să avem mai multă grijă de pământul nostru, pentru a nu fi eliminați ca orice celulă bolnavă. Și o primă problemă: așa cum eu nu mă pot adresa în limba română atomului din ficatul meu, nici dumnezeul meu nu mi se poate adresa în mod direct. Este de presupus însă că o face în mod indirect. Urmează doar ca noi să-i recepționăm și interpretăm mesajele. ¶ Cele câteva idei ce le-am înșirat mai sus, unele poate năstrușnice, nu vor schimba sistemul. Probabil că nici altele asemenea lor, ceea ce însă nu înseamnă că nu e nimic de făcut. Dimpotrivă, sistemul se schimbă în permanență, și el va fi mai bun sau mai prost tocmai în funcție de noi, dacă reușim să vedem unde greșim și să avem curajul să punem degetul pe rană, deși mai bun ar fi un pansament steril, poate așa reușim să vindecăm rănile, pentru că sunt mai multe. Nu de soluții avem nevoie pe câtă nevoie avem să ne cunoaștem mai bine. ¶ Omul a început prin a fi vierme ne spune Geoffroy, într-o viziune optimist evoluționistă. Reciproca ar fi să ajungem acolo, având în vedere că am plecat din mâinile Creatorului suprem. Personal prefer o variantă mai statică: să rămânem, dacă se poate, oameni! Sfârșit
Go to part: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17
Copyright © 2005 Cristache Gheorghiu |